miercuri, 27 aprilie 2011

Bruxelles


Considerat (desi nedeclarat oficial) drept capitala a Uniunii Europene (aici se afla sediul Consiliului UE si al Comisiei Europene, precum si multe alte sedii ale diverselor organisme europene) Bruxelles este si un atragator oras turistic, in care calatorii pot gasi o multime de lucruri bune de privit, de cumparat si de gustat.
Atomium
Inaltat cu prilejul expozitiei universale din 1958, spectaculosul monument metalic cuprinde 9 sfere - fiecare are un diametru de 18 metri - conectate prin tuburi; cinci dintre cele 9 "bile" uriase pot fi vizitate, fiecare avand atractiile ei: una un restaurant, alta expozitii temporare cu tema stiintifica etc.


Mini-Europe
Intr-un parc, la picioarele Atomium-ului, se gaseste acest ansamblu de machete in miniatura (realizate la scara 1:25) ale celor mai reprezentative monumente din tarile membre UE (sunt reprezentate aproximativ 80 de orase si 350 de constructii). La finalul parcursului, expozitia Spiritul Europei ofera, interactiv, o imagine de ansamblu asupra Uniunii Europene, prin intermediul jocurilor multimedia.



Muzeul Regal al Africii Centrale (RMCA)
Cuprinde o colectie etnografica splendida de obiecte de arta africana, arme, podoabe… plus arhivele lui Henry Morton Stanley, celebrul explorator al Africii.



Muzeul Horta
Victor Horta, arhitect si designer, a fost unul cei dintre mai cunoscuti reprezentanti ai curentului Art Nouveau - o scurta, dar intensa si spectaculoasa miscare artistica a inceputului de secol XX. Casa lui - actualmente Muzeul Horta - este insasi intruchiparea spiritului acestui curent artistic.

Muzeul Magritte
Admiratorii suprarealismului, in general, si ai lui René Magritte, in special, nu vor fi dezamagiti; acest muzeu, dedicat vietii si operei celebrului artist belgian, cuprinde o colectie de cca. 200 de lucrari ale acestuia.




Autoworld
Un muzeu pentru cei pasionati de masini: se gasesc aici vreo 350 de automobile, acoperind o perioada ce se intinde de la sfarsitul secolul al XIX-lea pana in anii 1970.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu